Ce trebuie să faci pentru ca hainele tale să arate bine mai mult timp?

Iubim tendințele în modă, ne place ca hainele noastre să arate impecabil după nenumărate purtări și, în același timp, mulți dintre noi dorim să protejăm mediul înconjurător. Prin urmare, de fiecare dată când avem grijă de hainele noastre pentru ca ele să aibă o viață mai lungă, mai facem un pas spre o garderobă etică și durabilă. Având grijă de hainele noastre, economisim timp și bani și, totodată, reducem consumul inutil de energie și amprenta noastră de carbon.

Sunt nenumărate lucruri pe care le putem face pentru ca hainele noastre scumpe să pară proaspete și noi. În rândurile de mai jos, vă prezentăm un ghid precis despre cum puteți avea grijă de hainele voastre.

Cumpărați articole vestimentare de calitate. Înainte de a trece la ghidul propriu-zis de întreținere a hainelor, calitatea articolelor pe care le achiziționați contează cel mai mult. Preferați să cumpărați o geacă de 7 milioane care durează mai multe sezoane sau preferați să vă cumpărați în fiecare sezon câte o geacă la 1 milion? Pe lângă faptul că hainele mai scumpe sunt mai prietenoase cu mediul înconjurător și cu animalele, articolele de calitate superioară vor rezista adesea mai mult timp tocmai datorită materialelor excelente și a modalității trainice de croire. Investiți într-o garderobă cu elemente esențiale, clasice, care nu se vor demoda niciodată și nu vă sfiiți să cheltuiți mai mult pentru mai puține articole. Le veți aprecia mult mai mult și vor fi de actualitate, indiferent de ce anume dictează tendințele.

Folosiți un săculeț pentru rufe delicate. În loc să aruncați lenjeria intimă sau hainele delicate în cuva mașinii de spălat, investiți în câțiva săculeți pentru rufe delicate care vă vor ajuta să prelungiți durata de viață a lenjeriei intime și a celorlalte articole delicate.

Spălați hainele mai rar. Trebuie doar să vă gândiți la procesele prin care trece un articol vestimentar atunci când este spălat alături de multe alte haine. După doar câteva spălări, culoarea se estompează, haina se poate lărgi sau micșora și, uneori, se poate rupe complet. Nu ar strica să acceptați provocarea de a purta un articol vestimentar de cel puțin două ori înainte de a-l arunca în coșul cu rufe. La fel de bine, puteți opta pentru serviciile profesionale de spălătorie și curățătorie de haine dacă aveți un articol sofisticat, realizat din materiale scumpe și nu știți cum să îl protejați în timpul spălării.

Spălați o tură corespunzătoare de haine. Dacă spălați prea puține haine atunci risipiți apă, iar dacă înghesuiți în cuva mașinii tot dulapul, atunci supraîncărcați mașina și hainele se vor freca reciproc și nu se vor spăla cum trebuie. Prin urmare, citiți manualul de instrucțiuni al mașinii și vedeți câte kilograme de rufe poate spăla. Un alt sfat pentru a preveni decolorarea rufelor este să le spălați la temperaturi scăzute.

Reduceți cantitatea de detergent. Pe lângă faptul că este dăunător pentru mediu, o cantitate prea mare de detergent vă poate decolora hainele și le poate face aspre. În schimb, folosiți doar jumătate din cantitatea de detergent obișnuită și completați cu jumătate de ceașcă de bicarbonat de sodiu, care va acționa ca un agent de susținere a detergentului.

Spălați pe dos hainele închise la culoare. Pentru a evita ca hainele închise la culoare să se decoloreze, spălați-le pe dos. Același lucru este valabil și pentru tricouri – dacă le veți întoarce pe dos, veți preveni fisurarea și decolorarea lor. În schimb, dacă garderoba personală este compusă din mai multe sacouri, indicat ar fi să optați pentru serviciile de spălătorie și curățătorie de haine. Astfel, veți împiedica decolorarea, ruperea sau șifonarea sacourilor.

În cele din urmă, pentru a vă bucura de hainele scumpe o perioadă cât mai îndelungată de timp, aveți grijă să le depozitați într-o cameră uscată, fără un nivel ridicat de umiditate și unde soarele nu bate cu putere. Razele soarelui decolorează hainele închise la culoare, dar și covoarele și alte materiale textile. Împăturiți hainele și așezați-le pe rafturi. Nu le înghesuiți, ci lăsați aerul să circule cu ușurință pentru a preveni stagnarea mirosurilor neplăcute, încrețirea și decolorarea hainelor.


MWISHO PE FACEBOOK

Ai ceva de adăugat?...

*